Autenticitate, creativitate și pricepere atunci când vine vorba de crearea conținutului, dar oare este de ajuns?

Cum reacționezi atunci când conținutul tău nu coincide cu ceea ce a cerut brandul? Ca să evităm astfel de situații și să poți crea fără griji, avem pentru tine câteva sfaturi relevante pe care le poți aplica chiar în secunda în care primești un brief din partea brandului.

Pentru început, trebuie să știi că brieful este rezumatul a ceea ce dorește brandul să obțină în urma colaborării și conține atât sfaturi și sugestii, cât și indicații specifice.

Creatorul de conținut ar trebui să știe cum să citească atent un brief și care sunt cele mai importante indicații dintr-un brief.

👀 Fii atent/ă

Încurajăm creatorii de conținut să citească brieful cu mare atenție. Știm că cititul pe diagonală se practică, însă noi încurajăm creatorii de conținut să nu citească așa, pentru că pot pierde din vedere aspecte importante sau chiar esența briefului. De pildă, știai că cea mai importantă parte dintr-un brief este Must do’s? Citește-o mereu cu mare atenție!

 

👩‍💻 🧑‍💻 Citește brieful de minim 2 ori

Pentru o mai bună imagine de ansamblu, citește brieful de două ori. Prima dată, dintr-un punct în care culegi informațiile necesare, iar a doua oară mai subiectiv, din perspectiva unei implicări active, pentru a putea crea conținutul autentic la care se așteaptă companiile.

 

📝 Ia-ți scurte notițe sau utilizează cuvinte cheie

În timp ce citești, îți poți nota ideile principale sau cuvintele cheie, ca să nu mai fie nevoie să revii la brief, decât dacă este necesar.

 

🤔 Adresează întrebări

Încurajăm creatorii de conținut să ne scrie pe adresa de mail contact@fameup.com contact@fameup.com ori de câte ori întâmpină vreo problemă sau au o nelămurire despre brieful pe care l-ai primit.

 

Fii atent, citește brieful, ia notițe și întreabă — simplu, nu? Atunci, haide să punem mai mult accent pe citirea briefului, pentru a crea conținutul potrivit!